Oricât de bine
ar fi concepută o activitate educaţională, ea nu poate avea valabilitate
universală, datorită multitudinii de factori generali, întâmplători sau
specific care intervin: fiziologici, sociali, psihosociali, pedagogici. Iată de
ce, una şi aceeaşi acţiune educativă nu poate fi aplicată oriunde şi oricând,
căci, în situaţii diferite, va duce la rezultate diferite.
Aşa cum spunea
Tagore: Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la om. Aşa, bazinul se umple
cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului
altui om. De aceea , menirea principală a orei de dirigenţie este de a
contribui la formarea personalităţii elevului în plan moral şi cetăţenesc.
Aceste ore includ activităţi prin care se doreşte promovarea unui mod de
comportare situate la nivelul cerinţelor de civilizaţie şi de cultură ale
societăţii contemporane. De aceea, ele vizează stimularea aspitaţiilor
positive, formarea de convingeri, obişnuinţe şi desprinderi de conduit ca
viitor cetăţean, dezvoltarea continuă a universului spiritual al elevului,
oferindu-i, totodată, prilej de a reflecta asupra propriei atitudini pe care
trebuie s-o aibă faţă de realitate.
Potenţialul
educative al orei de dirigenţie este incontestabil, dar nu trebuie să se piardă
din vedere faptul că ora de dirigenţie este doar una dintre componentele
procesului educaţional din şcoală, deci rolul ei nu trebuie supradimensionat.
Cu privire la
tematica orelor de dirigenţie cercetarea pedagogică şi experienţa au consfinţit
câteva adevăruri . iată câteva dintre
ele.
În ora de
dirigenţie nu trebuie să se trateze teme de categoria celor înscrise în
conţinutul programelor şcolare şi nici să cuprindă acţiuni ce se desfăşoară,
obişnuit, în afara clasei sau şcolii.
Orele cu
conţinut etic trebuie să ocupe un loc dominant în tematica fiecărui
trimestru. Această tematică se
stabileşte ţinând seamă de imperativele generale ale muncii educative dar şi de
dorinţele elevilor sau intuiţia profesorului diriginte în legătura cu
problemele vârstei lor, cu problemele
realităţii sociale şi ale lumii contemporane (cum ar fi : “Realităţile dintre
băieţi şi fete”, “Ce înseamnă a fi modern”, “Independenţa înseamnă nesupunere
la disciplină?”, “Ce înseamnă să fi model?”. Temele alese trebuie să ţină seama
de vârsta elevilor, precum şi de stadiul lor de dezvoltare în formarea
personalităţii, să fie accesibile şi atractive.
Practica
încărcării orei cu subiecte diferite trebuie combătută.
Principalele
cauze ale neajunsurilor tematicii şi ale organizării orelor de dirigenţie ar fi
substituirea unor teme specific dirigenţiei cu teme specific altor domenii de
activitate (lecţii de specialitate şi activităţi extraşcolare, cultural artistice
şi distractive: vizite, concursuri, medalioane literare), mimetismul, lipsa de discernământ în stabilirea volumului
optim de idei şi date ce urmează a fi puse în discuţia elevilor la orele de
dirigenţie, neanunţarea din timp a temei viitoarei ore de dirigenţie, folosirea
în exces a unor metode passive (referate, expuneri), regizarea orei, lipsa
pregătirii profesorului diriginte.
Cu privire la
tipologia orelor de dirigenţie marile direcţii ale activităţilor educative care
s-au conturat şi consolidate în practica şcolară sunt următoarele: educaţia
morală , educaţia cetăţenească, educaţia intelectuală, educaţia
cultural-ştiinţifică, educaţia estetică şi educaţia sanitară.
Ora de
dirigenţie constă în pregătirea elevului pentru integrare social activă şi
lipsită de bruscheţe. De aici derivă alte elemente specifice orei de dirigenţie
: un climat mai deschis şi mai destins, diversitate şi atractivitate.
Şi toate acestea
se pot asigura prin exemple sugestive, prin apel la experienţa proprie
elevilor, prin prezentarea unui registru larg de valori intelectuale,
moral-civice, estetice etc, prin cunoaşterea criteriilor de apreciere a acestor
valori.
Activitatea
desfăşurată în ora de dirigenţie trebuie să evite forma clasica a lecţiilor. Nu
trebuie să se uite nicio clipă că ora de dirigenţie trebuie să-i mobilizeze pe
elevi, îndeosebi pe plan afectiv, de aceea trebuie alese forme şi metode care
să-i angajeze. Nu metoda în sine asigură reuşita orei , ci folosirea ei
adecvată, în raport cu situaţia concretă de la nivelul clasei.
Pedagogia ne
învaţă că un bun diriginte este profesorul care are dragoste şi înţelegere
pentru copii şi simţul răspunderii personale, are dorinţa de a-şi lărgi
orizontul de cultură, folosind
experienţa sa în educarea elevilor, cunoaşte bine psihologia copiilor de
diferite vârste, îşi cunoaşte bine proprii copii, are facultatea de a se situa
în locul altuia, îşi pregăteşte cu grijă orele de dirigenţie, manifestă tact,
discreţie şi bunăvoinţă, oferă exemplul personal colaborează correct şi serios
cu familia şi ceilalţi profesori, ţine seama de opiniile elevilor.
Ora de
dirigenţie îşi va atinge ţinta doar dacă ţinem seama de îndemnul lui şi
mărturia lui Sofocle: “Minuni sunt
multe, dar nimic nu este mai minunat ca omul. Educaţia este cel mai frumos dar
pe care acesta îl poate primi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu