A vorbi despre managementul
clasei nu este un lucru ușor. Ideea nu este nouă, desigur, dar este în continuă
schimbare, iar astăzi există un numar mare de concepţii și practici ale
managementului clasei. Nu vom întocmi o listă completă și nici nu vom face o
analiza a acestora, ci vrem, mai degrabă, să oferim o reflecție mai cuprinzătoare
cu privire la modul de intelegere a diferitelor viziuni ale managementului clasei.
Vom încerca, de asemenea, să analizăm relaţia dintre managementul clasei şi managementul școlii, punând accent pe
necesitatea unei coerențe între aceste diferite tipuri de management.
In literatura
de specialitate, coexistă
diferite definiții ale managementului clasei. Vorbind despre
managementul clasei, ne referim la organizarea
timpului, a spațiului și punerea în
aplicare a activităţilor de predare, invăţare și evaluare, sau vorbim despre
mangementului unui grup de elevi în interacțiune?
Care sunt obiectivele managementului clasei? Care sunt
mijloacele adecvate pentru a le pune în aplicare? Care sunt actorii și care
sunt rolurile lor? Care sunt scopurile sale? Managementul clasei include toate
elementele practicii predării sau nu este vorba decât de un element particular al acestei practici? Multe dintre aceste întrebări vor primi un răspuns
in acest articol, insă cea mai mare parte a lor va rămâne in suspans sau va duce la răspunsuri foarte diferite.
În acest articol, vom vorbi despre filozofia
managementul clasei şi al şcolii sau, mai simplu, de managementul educației.
Istoria managementului educației poate fi împărțita în trei perioade distincte, fiecare
marcată printr-o perspectivă de management: o perspectivă ierarhică, o
perspectivă sistemică și o perspectivă educativă.
Din perspectiva ierarhică managementul
educaţiei consta in asigurarea respectului
și normelor stabilite, precum și conformitatea executării sarcinilor cu liniile
directoare prescrise. Astfel, fiecare persoană din organizație este subordonată
unui superior, el însuși subordonat unui nivel mai înalt, și așa mai departe, tot
aşa cum clasa este subordonată școlii, care este subordonata inspectoratului școlar, care este subordonat ministrului.
Responsabilitatea constă in a da socoteală de jos in sus. La baza piramidei,
elevii execută comenzile care vin de la nivelele superioare, dacă activitățile de
invăţare sau regulile de conduită. Acesta este tipul de management care a
marcat în special anii care au precedat și au însoțit instituirea sistemului de
învățământ actual. În același timp, laicizarea educației, reinoirea valorilor,
evoluţia cunoștințelor în educație și administrație, democratizarea și
complexitatea sistemului instituit au condus la o nouă perspectivă de
management: perspectivă sistemică.
Într-o perspectivă sistemică,
managementul educație este o realitate complexă, cu mai multe subsisteme
specializate, legate între ele și fiecăreia dintre acestea corespunzându-i responsibilităţi - proprii. Astfel, clasa,
școala, inspectoratul școlar și Ministerul Educaţiei au propriile
lor funcții; elevi, profesori, directori, manageri, inspectori, oficiali și
politicieni au fiecare rolul lor. Dar
această perspectivă nu a dat rezultatele aşteptate. În primul rând, se centrează pe dezvoltarea, ignorând relațiile dintre
ele și integrarea lor în tot ansamblul. Apoi a dezvoltat mai ales supra-specializarea,
atât în predare cat și în management, compartimentarea structurilor și
birocratizarea. În concluzie, s-a dezumanizat școală. În același timp, s-a
urgentat pespectiva educativă a managementului
educațional și al școlii.
Perspectiva educativă a inspirit o
mare parte a reformelor din ultimii douăzeci de ani. În primul rând, se bazează
pe ideea că toți actorii din sistem sunt în dezvoltare, atât adulții cât și elevii,
conform intențiilor, viziunea asupra lumii, stilul, ritmul și, cu alte cuvinte,
în conformitate cu proiectul de viață. Pe de altă parte, dezvoltarea fiecărua este
privită ca un proces continuu de interacțiune cu alţii şi grupurile se dezvoltă ca şi indivizii, prin intermediul
proiectelor lor. Ideea proiectului este centrală: proiect educațional, proiect
de viață, proiect de formare, proiect de învățare, proiect profesional etc.
În această perspectivă, managementul
constă in initierea și animarea
proceselor de dezvoltare individuală şi colectivă, pentru a se asigura că
indivizii și grupurile nu au numai proiecte, dar sunt în proiect, în
transformare, in devenire. Cu alte cuvinte, gestionarea unui proiect inseamna a
gestiona proiecte. Dar o întrebare-cheie ia naștere: este vorba de un proiect
comun, unul în care toată lumea adera sau trebuie să adere, în care, probabil,
fiecare poate sa fie inclus sau din care fiecare poate sa fie exclus? Sau este
o punere în comun a mai multor proiecte diversificate, pe care fiecare trebuie
sa il expliciteze, comunice, coordoneze cu alții? În cele din urmă, educația are
ca obiectiv uniformizarea indivizilor și grupurilor, în conformitate cu un
model unic sau diferențierea indivizilor sau grupurilor? Sau un pic de ambele?
În această perspectivă, în cele din
urmă, managementul proiectelor individuale și colective nu este doar un mod de
a facilita învățarea, este, de asemenea, în sine, o modalitate de învățare.
Prin proiectele sale, elevii învață să le gestioneze. Prin managementul clasei,
elevii și profesorii învață să gestioneze clasa.
Cele trei perspective prezentate pot
fi văzute ca perioade succesive ale evoluției educației managementului educaţiei. Dar, de fapt, aceste
trei modele au fost prezente în orice moment și încă mai sunt. Astfel, nu rareori
găsim într-o școală, oameni care doresc ca
proiectul de dezvoltare instituţională al unităţii lor de invăţământ, să fie de
tip ierarhic și ca el prescrie toate practicile de predare inclusiv
managementul clasei. La fel aici găsim persoane care au o abordare sistemică a managementului
școlii și managementului clasei. Dar există, de asemenea, din ce în ce mai multi, oameni care abordeaza managementulul
școlii și al clasei într-o perspectivă educativă. Elevii sunt prezenti, prin urmare, în cadrul acestor diferite
viziuni și practici de management al școlii și al clasei care de multe ori variază de la un
vorbitor la altul sau de la o activitate la alta.
Aceste perspective sunt reflectate în practica
profesională a cadrelor didactice și a altor categorii de personal școlar, cât
și în viața cotidiană a elevilor. Într-o perspectivă ierarhică a managementulului
școlar și al clasei, elevii sunt subordonați profesorului in clasa și diferiților
agenți de educaţie in scoala. În plus, conducerea școlii este văzută ca cea mai
înaltă autoritate, astfel încât spre ea sunt îndreptati în mod sistematic elevii
care se abat grav de la obligaţiile lor. Vorbind de respect, în această
perspectivă, vorbim despe respectul autorităţii, al regulilor și obligațiilor.
Responsabilitatea este în primul rând in a-şi asuma consecințele acțiunilor
sale, consecințe deja codificate în regulamentele. Și vorbind despre autonomie,
inseamnă a vorbi despre capacitatea de a se conforma normelor stabilite. În
această perspectivă, elevii au de obicei, raporturi de competiţie (a fi comparat, a fi mai bun, a fi înainte, a fi mai plăcut etc.), precum și rapoarturi de
complicitate la contestaţie.
Într-o
perspectivă sistematică de management al școlii și al clasei, elevii sunt
văzuti ca și clienți, școala ca un furnizor de servicii educaționale și
profesorii ca profesioniști. Fără a avea pretenția că clientul are intodeauna
dreptate, putem spune că școala are preocuparea constantă de a raspunde nevoile
clienților și să se adapteze la caracteristicile sale proprii individuale sau
chiar prin adaptarea curriculum-ului, programelor, abordărilor pedagogice și
activităților de predare, învățare si evaluare. În mod ideal, elevii intreţin cu
profesorii relații contractuale, bazate pe recunoașterea și exercitarea rolurilor
predefinite sau convenite și de a
dezvolta împreună cu colegii lor raportul de colaborare în vederea realizarii
contractului. Se foloseşte adesea contractul ca mijloc de intervenție asupra
elevilor care nu respecta angajamentele, pe care le-au luat când
s-au inscris la școală.
Respectul din această perspectivă inseamnă
respectul angajamentelor față de școală, a profesorilor și a ceilorlalți elevi.
Responsabilitatea constă in a răspunde in faţa celorlalţi cu privire la gesturile
făcute in vederea realizării sau nerealizării angajamentelor luate faţă de ei. Autonomia
este definită ca abilitatea de a face alegeri și de a le explica, de a coveni
asupra condițiilor de realizare a angajamentelor
sale, precum și de a cere respectarea angajamentelor făcute de alții.
Într-o perspectivă educativă a
managementului școlar și al clasei, elevii sunt văzuti ca parteneri în
realizarea proiectului de dezvoltare instituţională, precum și relațiile lor cu
profesorii, cu alți elevi, și alți angajați ai școalii,intelegand aici
conducerea, sunt raporturi de cooperare egalitară. Aceste raporturi nu elimină
diferențele de funcții și de expertiză a fiecăruia; Cu toate acestea, aceste
diferențe sunt condițiile esențiale ale unei unitati de invăţământ pentru un parteneriat
creativ și productiv. Vorbind de respect, în această perspectivă, inseamnă
respectul pentru sine și pentru alții ca persoane unice și ca membrii ai aceleiaşi
comunități școlare. Responsabilitatea este de a asuma alegerile făcute. Autonomia este definită ca abilitatea
de a-și asuma realizarea propriului proiect de dezvoltare. Cu toate acestea,
respectul, responsabilitatea și
autonomia nu sunt premise sau consecințe ale dezvoltării; mai degrabă, acestea
sunt componente esențiale și progresive ale dezvoltării
fiecăruia și a comunității.
Elevii sunt supusi la o mare varietate de practici și
o variație largă a acestora în acelasi timp. De asemenea, cei mai mulți agenți de
educație recunosc necesitatea dezvoltarii coerenţei practicilor de management
al clasei într-o școală, coerența între managementul clasei și managementul
școlar, și coerența între managementul inspectoratului şcolar şi a
managementului școlii. Dar nu toţi sunt de acord cu privire la modul de realizare a aceastui lucru.
Pentru unii, trebuie să
standardizeze practicile de management. În acest scop, decizia trebuie luată de
autoritatea sau de majoritatea
personalului școlii asupra modelului de
management de aplicat. Autoritate sau majoritate, rezultatul este același:
regula prescrie practica, iar scopul este reducerea diferențelor.
Pentru alții, trebuie precizate practicile
de management și făcute cunoscute, astfel
încât toată lumea sa știe că un astfel de profesor gestionează clasa intr-un
anumit mod, in timp ce altul procedează altfel şi că fiecare director de şcoala
se ocupă in felul lui de elevi şi de personalul şcolii. Nu se reduc diferențele, ele se afisează și se explică
elevilor și altor factori de educaţie.
Practic, managementul clasei și
managementul școlar tin de responsabilitatea profesionala a fiecărui membru personalului
școlii, profesori sau directori de școală. Rolul școlii este acela de a se
asigura că diferitele practice se situează în limitele premise și respectă
anumite valori commune. Ele trebuie, de asemenea, să stabilească și să facă
publice mecanismele prin care elevii sau părinții lor pot sa ceară explicaţii
profesorilor și conducerii școlii. Conform acestei abordări, dezvoltarea
coerenței este de a stabili cadrul in interiorul căruia se poate exprima
diversitatea practicilor de management al clasei.
Armonizarea diferitelor practici de
management se realizează în acțiune, prin participarea la unul sau mai multe
proiecte colective și prin coordonarea
acțiunilor întreprinse în cadrul diverselor proiecte de indivizi, grupuri sau
întreaga comunitate.
Managementul clasei și școlii devine
o provocare majoră pentru profesori și directori. Clarificarea rolurilor,
formularea politicilor și planurilor de acțiune, repartizarea
responsabilităților nu sunt intotdeauna adecvate pentru a face față acestei provocări.
Structurile apar și fac parte din cultura, ele nu apar înaintea lor. În același
timp,, practicile profesorilor influentează
cultura organizatională, o transformă. A
incepe prin cultura inseamnă a multiplica interacțiunile între profesori,
elevi, părinți și conducerea scolilor, inseamna a cunoaste și a încerca să
înțeleagem viziunile diferitele ale
unora si ale altora, inseamna, de asemenea, a fi explicit in ceea ce priveste propria
viziune și a o comunica, înseamna a crea interacțiuni, a deschide granițe, a face
schimburi reciproce. Trebuie doar să dai un sens educației, dar, de asemenea, să
dai şi un sens managementul clasei și școlii, neîncercând să reduci cu orice preţ diversitatea viziunilor,
ci încearcând să exploatezi bogăția lor.
Dezvoltarea proiectului instituţional
al școlii ar fi, cred, prima pistă de explorat.
Dar dacă managementul clasei si al școlii vor fi separate de restul, nu se poate ajunge foarte departe ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu