SCRIEREA FUNCŢIONALĂ

Scrierea funcţională – este acel tip de comunicare in scris, care asigură „dialogul” individului cu spatiul social. Cererea, scrisoarea, telegrama, invitatia sunt exemple de scrieri functionale. Aceste scrieri folosesc un limbaj concentrat, de cele mai multe ori, standard.

Telegrama – o comunicare scrisă foarte scurtă, prin care sunt transmise ştiri urgente, evenimente importante, gânduri, sentimente, urări. Are un conţinut clar şi concis, uneori renunţandu-se la cuvintele de legătură.

Model:

Destinatar: Stan Irina

                 Str. Cooperativei nr 26

                   Sector 5, Bucureşti

Sosesc in Bucureşti pe 28 iulie 2007, ora 10, in gara de Nord, cu rapidul nr. 23, vagonul 3.

Te rog asteapta-mă!

                                                                              Ioana

Exp: Popescu Ioana

        Str. V. Alecsandri nr. 4

        Vaslui

Invitatia – bilet sau scrisoare scurta prin care cineva este rugat să participe la o solemnitate, la o manifestare sau să se prezinte la sediul unei autorităti.

Model:

Invitaţie

Stimate domnule director,

          Membrii Cercului de literatura de la Şcoala cu clasele I-VIII Bâsca-Chiojdului, vă invită in ziua de 15 ianuarie 2007, orele 16,  la sedinţa festivă dedicată naşterii poetului Mihai Eminescu, care va avea loc in sala de festivităţi a şcolii. La manifestare vor fi prezenţi profesorii şcolii şi reprezentanti ai autorităţilor locale.

          Va rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastra la preşedintele  cercului, elev Davidescu Alexandru.

7 ianuarie 2007                                                                     Cu stimă,

                                                                           Membrii cercului de literatură

Cererea – o compunere prin care cineva se adresează unei persoane cu atribuţii oficiale, solicitând rezolvarea unei probleme de interes personal

Structura unei cereri:

-         formula de adresare

-         numele, prenumele, statutul social şi adresa solicitantului

-         conţinutul propriu-zis al cererii, formulat clar şi concis

-         locul şi data intocmirii cererii

-         semnătura solicitantului

-         cui i se adresează cererea, precizand funcţia celui solicitat şi institutia pe care o conduce.

-          

Model:

Domnule Director,

          Subsemnatul, Ionescu Mihail, elev in clasa a VIII-a  a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 18  Bacău, domiciliat in Bacău. str. Unirii nr. 54, va rog respectuos sa binevoiti a-mi aproba eliberarea unei adeverinte din care să rezulte că frecventez cursurile acestei scoli, avand rezultate bune la invatatură si disciplină.

          Respectiva adeverintă imi este necesară pentru inscrierea la cursurile de informatică desfasurate la Palatul Copiilor Bacău.

Bacău, 10 septembrie 2007                                                Ionescu Mihail

Domnului Director al Şcolii cu clasele I-VIII nr. 18  Bacău

Scrisoarea – un mod de comunicare in scris , intre expeditor (cel care scrie) si destinatar (cel caruia i se adresează)

Structura: - data si locul

-         formula de adresare (exprima atitudinea faţă de destinatar)

-         formula de incheiere (Exprima sentimentele expeditorului)

-         semnatura

scrisorile pot fi: familiale, de felicitare, de afaceri, reflexive, oficiale.

Model:

Sinaia, 22 iulie 2007

Dragii mei părinti,

            In primele randuri, vreau să vă scriu ca am sosit cu bine in tabără: călătoria cu trenul pană la Sinaia s-a desfasurat in bune conditii; de acolo ne-a luat un autocar, care ne-a ajutat sa parcurgem cei 8 km pana la tabără.

            Tabăra arată excelent: o pajiste intinsă pe care sunt amplasate cabane asezate de-o parte si de alta a aleilor, zici că te afli intr-un sătuc al piticilor. De aici, avem o panoramă a intregii statiuni. Se vede perfect telecabina, care urcă si coboară de sute de ori pe zi.

            Stau intr-o cabană impreuna cu alte trei colege. Mancarea este suficientă si gustoasă.

            Am mers la discotecă, iar ziua pot să joc biliard, să ma plimb, sa mă uit la televizor. Asta atunci cand nu mergem in drumetii, să vedem imprejurimile si să vizităm locurile interesante din punct de vedere turistic.

            Cu toate că ma simt foarte bine, imi este dor de voi si de fratele meu, Alin. Abia astept să vă revad!       

            Daca nu vă mai scriu si nici nu telefonez, vă anunt că sosesc acasă pe 28 iulie, orele 17, cu aceeleratul 341.

                                                                                       Vă imbătisează cu multă dragoste,                                                                       

                                                                                                                      Camelia 

          Exprimarea unui punct de vedere -  presupune intervenţia intr-un dialog (exprimarea orală a unui punct de vedere) sau eleborarea unei compuneri in care sa se exprime acest punct de vedere. Acest tip de comunicare presupune cunoasterea foarte buna a temei de discuţie, a conţinutului, a subiectului pentru a susţine cu argumente punctul de vedere. In acelasi timp, se exprima si propria opinie in legatura cu tema sau se pot prelua elemente din discursul altor participanti (dacă este vorba de exprimare orală)

PLEDOARIE PENTRU STUDIUL LIMBII FRANCEZE

             În zilele noastre, limbile străine au devenit o necesitate pentru o viaţă profesională de succes şi nu numai. Putem observa că, pentru a fi azi angajat într-un domeniu de lucru, cunoaşterea a cel puţin a unei limbi străine este absolut necesară. O limbă străină este un mare avantaj, căci un curriculum vitae care precizează şi faptul că se cunoaşte cel puţin o limbă străină, va fi cu siguranţă mai bine primit, decât unul care nu precizează acest lucru.

Se poate observa că, la un nivel egal în ceea ce priveşte formarea intelectuală a doi candidaţi, cel care cunoaşte o limbă străină, va fi întotdeauna preferat celui care nu cunoaşte niciuna.

De asemenea, România este o ţară a Uniunii Europene. Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională ne dă posiblitatea de-a circula liber în Europa, de-a putea fi cu uşurinţă angajat sau de-a face o carieră frumoasă acolo.Nu în ultimul rând, în secolul nostru este foarte importantă calitatea informaţiilor, iar accesul la noile informaţii se face prin cunoaşterea unei limbi străine.

Atunci, vorbind de limbi străine, ne întrebăm: de ce am alege limba franceza? Am putea avea mai multe argumente în favoarea învăţării acestei limbi de circulaţie internaţională. În primul rând, franceza este una din cele doua limbi, împreună cu limba engleză, care se vorbeşte pe cele cinci continente de 80 de milioane de oameni ca limbă maternă, 190 de milioane ca limbă secundară și de încă aproximativ 200 de milioane ca limbă străină de vorbitori în 57 de țări. Este, de asemenea, una din cele două limbi oficiale din majoritatea instituţiilor importante, cum ar fi: Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană, Consiliul European, Unesco, Crucea Roşie, etc.

Până în zilele noastre franceza a fost considerată ca şi limba oficială a Jocurilor Olimpice şi limba diplomatică a Statului Vatican. Limba franceză este vorbită în mai mult de 43 de ţări din lume.

Românii au deja un mare avantaj în învăţarea limbii franceze, date fiind rădăcinile latine comune, precum şi o multitudine de cuvinte împrumutate din limba franceză. Din 1993, România face parte din La Francophonie, o organizaţie internaţională a ţărilor afilitate cu limba sau cultura franceză. În România limba franceză este înţeleasă de aproximativ 25% din populaţie graţie strânselor legături culturale cu Franţa din secolele trecute.
De asemenea, cunoaşterea limbii franceze înlesneşte şi mai mult accesul la celelalte limbi latine (italiana, spaniola, portugheza) 

Aproape 62% din elevii din învăţământul primar românesc studiază o limbă străină, comparativ cu media UE de 69%, şi doar 0,8% din elevii din acest ciclu învaţă două limbi străine, comparativ cu media UE de 3,5%, conform datelor Comisiei Europene la nivelul anului 2008. În cazul elevilor din clasele primare, 38,7% din ei studiază engleza, 22,6% - franceza şi 1,7% - germana. Sistemul românesc pune accentul mai ales pe înţelegerea, vorbirea şi citirea într-o limbă străină, scrisul nefiind prioritar. Numărul de ore recomandat prin programă pentru studierea la clasă a primei şi a celei de-a doua limbi străine este de 58 de ore anual, în gimnaziu şi liceu. 

Se merită să învăţăm limba franceză şi pentru faptul că putem astfel să privim spectacole, filme, teatru, concerte, să citim cărţi şi reviste direct în limba franceză, fără ca acestea să fie traduse. Limba franceză este deseori numită şi limba dragostei, datorită culturii franceze precum şi muzicalităţii ei.

Franţa oferă multe burse străinilor, ea este interesată mereu de dezvoltarea învăţământului şi a culturii. Se poate astfel studia în marile şcoli franţuzeşti, cum ar fi la Sorbonne sau la Universitatea Pierre et Marie Curie.

Limba franceză este o limbă clară, precisă, poate să traducă cele mai profunde nuanţe ale gândirii şi ale sensibilităţii umane. Ea reprezinită cea de-a treia limbă folosită pe Internet, după engleza şi germana şi în faţa spaniolei. Caracterul social, graţia, supleţea sunt calităţi care fac din limba franceză o limbă internaţională prin excelenţă, întotdeauna necesară şi utilă.

Bibliografie:

Ministère des Affaires étrangères, France, La documentation Française, Paris, 2004

MANAGEMENTUL CLASEI ȘI MANAGEMENTUL ȘCOLII: NECESITATEA UNEI COERENŢE

A vorbi despre managementul clasei nu este un lucru ușor. Ideea nu este nouă, desigur, dar este în continuă schimbare, iar astăzi există un numar mare de concepţii și practici ale managementului clasei. Nu vom întocmi o listă completă și nici nu vom face o analiza a acestora,  ci vrem, mai  degrabă, să oferim o reflecție mai cuprinzătoare cu privire la modul de intelegere a   diferitelor viziuni ale managementului clasei.

               Vom încerca, de asemenea, să analizăm  relaţia dintre managementul clasei şi  managementul școlii, punând accent pe necesitatea unei coerențe între aceste diferite tipuri de management.

                In literatura de specialitate,   coexistă  diferite definiții ale managementului clasei. Vorbind despre managementul clasei,  ne referim la organizarea timpului,  a spațiului și punerea în aplicare a activităţilor de predare, invăţare și evaluare, sau vorbim despre mangementului unui grup de elevi în interacțiune?

               Care sunt obiectivele managementului clasei? Care sunt mijloacele adecvate pentru a le pune în aplicare? Care sunt actorii și care sunt rolurile lor? Care sunt scopurile sale? Managementul clasei include toate elementele practicii predării sau nu este vorba decât de  un element particular al acestei practici?  Multe dintre aceste întrebări vor primi un răspuns in acest articol, insă cea mai mare parte a lor va  rămâne in suspans  sau va duce la răspunsuri foarte diferite.

               În acest articol, vom vorbi despre filozofia managementul clasei şi al şcolii sau, mai simplu, de  managementul educației.

Istoria  managementului educației poate fi  împărțita în trei perioade distincte, fiecare marcată printr-o perspectivă de management: o perspectivă ierarhică, o perspectivă sistemică și o perspectivă educativă.

Din perspectiva ierarhică managementul educaţiei consta in asigurarea  respectului și normelor stabilite, precum și conformitatea executării sarcinilor cu liniile directoare prescrise. Astfel, fiecare persoană din organizație este subordonată unui superior, el însuși subordonat unui nivel mai înalt, și așa mai departe, tot aşa cum clasa este subordonată școlii, care este subordonata inspectoratului  școlar, care este subordonat ministrului. Responsabilitatea constă in a da socoteală de jos in sus. La baza piramidei, elevii execută comenzile care vin de la nivelele superioare, dacă activitățile de invăţare sau regulile de conduită. Acesta este tipul de management care a marcat în special anii care au precedat și au însoțit instituirea sistemului de învățământ actual. În același timp, laicizarea educației, reinoirea valorilor, evoluţia cunoștințelor în educație și administrație, democratizarea și complexitatea sistemului instituit au condus la o nouă perspectivă de management: perspectivă sistemică.

Într-o perspectivă sistemică, managementul educație este o realitate complexă, cu mai multe subsisteme specializate, legate între ele și fiecăreia dintre acestea corespunzându-i  responsibilităţi - proprii. Astfel, clasa, școala, inspectoratul   școlar și Ministerul Educaţiei au propriile lor funcții; elevi, profesori, directori, manageri, inspectori, oficiali și politicieni au  fiecare rolul lor. Dar această perspectivă nu a dat rezultatele aşteptate. În primul rând, se  centrează pe dezvoltarea, ignorând relațiile dintre ele și integrarea lor în tot ansamblul. Apoi a dezvoltat mai ales supra-specializarea, atât în ​​predare cat și în management, compartimentarea structurilor și birocratizarea.  În concluzie, s-a  dezumanizat școală. În același timp, s-a urgentat pespectiva educativă a  managementului  educațional și al școlii.

            Perspectiva educativă a inspirit o mare parte a reformelor din ultimii douăzeci de ani. În primul rând, se bazează pe ideea că toți actorii din sistem sunt în dezvoltare, atât adulții cât și elevii, conform intențiilor, viziunea asupra lumii, stilul, ritmul și, cu alte cuvinte, în conformitate cu proiectul de viață. Pe de altă parte, dezvoltarea fiecărua este privită ca un proces continuu de interacțiune cu alţii şi grupurile se  dezvoltă ca şi indivizii, prin intermediul proiectelor lor. Ideea proiectului este centrală: proiect educațional, proiect de viață, proiect de formare, proiect de învățare, proiect  profesional etc.

            În această perspectivă, managementul constă in  initierea și animarea proceselor de dezvoltare individuală şi colectivă, pentru a se asigura că indivizii și grupurile  nu au  numai proiecte, dar sunt în proiect, în transformare, in devenire. Cu alte cuvinte, gestionarea unui proiect inseamna a gestiona proiecte. Dar o întrebare-cheie ia naștere: este vorba de un proiect comun, unul în care toată lumea adera sau trebuie să adere, în care, probabil, fiecare poate sa fie inclus sau din care fiecare poate sa fie exclus? Sau este o punere în comun a mai multor proiecte diversificate, pe care fiecare trebuie sa il expliciteze, comunice, coordoneze cu alții? În cele din urmă, educația are ca obiectiv uniformizarea indivizilor și grupurilor, în conformitate cu un model unic sau diferențierea indivizilor sau grupurilor? Sau un pic de ambele?

            În această perspectivă, în cele din urmă, managementul proiectelor individuale și colective nu este doar un mod de a facilita învățarea, este, de asemenea, în sine, o modalitate de învățare. Prin proiectele sale, elevii învață să le gestioneze. Prin managementul clasei, elevii și profesorii învață să gestioneze clasa.

            Cele trei perspective prezentate pot fi văzute ca perioade succesive ale evoluției educației  managementului educaţiei. Dar, de fapt, aceste trei modele au fost prezente în orice moment și încă mai sunt. Astfel, nu rareori  găsim într-o școală, oameni care doresc ca proiectul de dezvoltare instituţională al unităţii lor de invăţământ, să fie de tip ierarhic și ca el prescrie toate practicile de predare inclusiv managementul clasei. La fel aici găsim persoane care au o abordare sistemică a managementului școlii și managementului clasei. Dar există, de asemenea, din ce în ce  mai multi, oameni care abordeaza managementulul  școlii și al clasei  într-o perspectivă educativă. Elevii  sunt prezenti, prin urmare, în cadrul acestor diferite viziuni și practici de management al școlii  și al  clasei care de multe ori variază de la un vorbitor la altul sau de la o activitate la alta.

            Aceste  perspective sunt reflectate în practica profesională a cadrelor didactice și a altor categorii de personal școlar, cât și în viața cotidiană a elevilor. Într-o perspectivă ierarhică a managementulului școlar și al clasei, elevii sunt subordonați profesorului in clasa și diferiților agenți de educaţie in scoala. În plus, conducerea școlii este văzută ca cea mai înaltă autoritate, astfel încât spre ea sunt îndreptati în mod sistematic elevii care se abat grav de la obligaţiile lor. Vorbind de respect, în această perspectivă, vorbim despe respectul autorităţii, al regulilor și obligațiilor. Responsabilitatea este în primul rând in a-şi asuma consecințele acțiunilor sale, consecințe deja codificate în regulamentele. Și vorbind despre autonomie, inseamnă a vorbi despre capacitatea de a se conforma normelor stabilite. În această perspectivă, elevii au de obicei, raporturi de competiţie (a fi  comparat, a fi  mai bun, a fi înainte, a fi mai  plăcut etc.), precum și rapoarturi de complicitate la contestaţie.

            Într-o perspectivă sistematică de management al școlii și al clasei, elevii sunt văzuti ca și clienți, școala ca un furnizor de servicii educaționale și profesorii ca profesioniști. Fără a avea pretenția că clientul are intodeauna dreptate, putem spune că școala are preocuparea constantă de a raspunde nevoile clienților și să se adapteze la caracteristicile sale proprii individuale sau chiar prin adaptarea curriculum-ului, programelor, abordărilor pedagogice și activităților de predare, învățare si evaluare. În mod ideal, elevii intreţin cu profesorii relații contractuale, bazate pe recunoașterea și exercitarea rolurilor predefinite sau  convenite și de a dezvolta împreună cu colegii lor raportul de colaborare în vederea realizarii contractului. Se foloseşte adesea contractul ca mijloc de intervenție asupra elevilor care nu respecta angajamentele, pe care le-au luat când

s-au  inscris la școală.

            Respectul din această perspectivă inseamnă respectul angajamentelor față de școală, a profesorilor și a ceilorlalți elevi. Responsabilitatea constă in a răspunde in faţa celorlalţi cu privire la gesturile făcute in vederea realizării sau nerealizării angajamentelor luate faţă de ei. Autonomia este definită ca abilitatea de a face alegeri și de a le explica, de a coveni asupra  condițiilor de realizare a angajamentelor sale, precum și de a cere respectarea angajamentelor făcute de alții.

Într-o perspectivă educativă a managementului școlar și al clasei, elevii sunt văzuti ca parteneri în realizarea proiectului de dezvoltare instituţională, precum și relațiile lor cu profesorii, cu alți elevi, și alți angajați ai școalii,intelegand aici conducerea, sunt raporturi de cooperare egalitară. Aceste raporturi nu elimină diferențele de funcții și de expertiză a fiecăruia; Cu toate acestea, aceste diferențe sunt condițiile esențiale ale unei unitati de invăţământ pentru un parteneriat creativ și productiv. Vorbind de respect, în această perspectivă, inseamnă respectul pentru sine și pentru alții ca persoane unice și ca membrii ai aceleiaşi comunități școlare. Responsabilitatea este de a asuma alegerile  făcute. Autonomia este definită ca abilitatea de a-și asuma realizarea propriului proiect de dezvoltare. Cu toate acestea, respectul,  responsabilitatea și autonomia nu sunt premise sau consecințe ale dezvoltării; mai degrabă, acestea sunt componente esențiale și progresive ale  dezvoltării  fiecăruia și a comunității.

Elevii  sunt supusi la o mare varietate de practici și o variație largă a acestora în acelasi timp. De asemenea, cei mai mulți agenți de educație recunosc necesitatea dezvoltarii coerenţei practicilor de management al clasei într-o școală, coerența între managementul clasei și managementul școlar, și coerența între managementul inspectoratului şcolar şi a managementului școlii. Dar nu toţi sunt de acord cu privire la modul de  realizare a  aceastui lucru.

            Pentru unii, trebuie să standardizeze practicile de management. În acest scop, decizia trebuie luată de  autoritatea sau de majoritatea personalului școlii asupra  modelului de management de aplicat. Autoritate sau majoritate, rezultatul este același: regula prescrie practica, iar scopul este reducerea diferențelor.

            Pentru alții, trebuie precizate practicile de management și făcute  cunoscute, astfel încât toată lumea sa știe că un astfel de profesor gestionează clasa intr-un anumit mod, in timp ce altul procedează altfel şi că fiecare director de şcoala se ocupă in felul lui de elevi şi de personalul şcolii. Nu se  reduc diferențele, ele se afisează și se explică elevilor și altor factori de educaţie.

            Practic, managementul clasei și managementul școlar tin de responsabilitatea  profesionala a fiecărui membru personalului școlii, profesori sau directori de școală. Rolul școlii este acela de a se asigura că diferitele practice se situează în limitele premise și respectă anumite valori commune. Ele trebuie, de asemenea, să stabilească și să facă publice mecanismele prin care elevii sau părinții lor pot sa ceară explicaţii profesorilor și conducerii școlii. Conform acestei abordări, dezvoltarea coerenței este de a stabili cadrul in interiorul căruia se poate exprima diversitatea practicilor de management al clasei.

            Armonizarea diferitelor practici de management se realizează în acțiune, prin participarea la unul sau mai multe proiecte colective și prin  coordonarea acțiunilor întreprinse în cadrul diverselor proiecte de indivizi, grupuri sau întreaga comunitate.

            Managementul clasei și școlii devine o provocare majoră pentru profesori și directori. Clarificarea rolurilor, formularea politicilor și planurilor de acțiune, repartizarea responsabilităților nu sunt intotdeauna  adecvate pentru a face față acestei provocări. Structurile apar și fac parte din cultura, ele nu apar înaintea lor. În același timp,, practicile profesorilor  influentează cultura organizatională, o  transformă. A incepe prin cultura inseamnă a multiplica interacțiunile între profesori, elevi, părinți și conducerea scolilor, inseamna a cunoaste și a încerca să înțeleagem  viziunile diferitele ale unora si ale altora, inseamna, de asemenea, a fi explicit in ceea ce priveste propria viziune și a o comunica, înseamna a crea interacțiuni, a deschide granițe, a face schimburi reciproce. Trebuie doar să dai un sens educației, dar, de asemenea, să dai şi un sens managementul clasei și școlii, neîncercând  să reduci cu orice preţ diversitatea viziunilor, ci încearcând să  exploatezi bogăția lor.

            Dezvoltarea proiectului instituţional  al școlii ar fi, cred, prima pistă de explorat. Dar dacă managementul clasei si al școlii vor fi  separate de restul, nu se  poate ajunge foarte departe ...

SINDROMUL COPILULUI ALINTAT

Cum se manifesta un copil alinatat?
Copiii alintati sunt in general capriciosi. Acestia au o serie de dorinte care nu totdeauna pot fi satisfacute in momentul respective. Daca nu se intampla cum vor ei, devin impulsive si fac crize de furie, acte de nestapanire .
De obicei sunt negativisti, se manifesta prin incapatanare , indaratnicie, nesupunere, obraznicie, impertinenta. Sunt egoisti si individualisti. Se manifesta prin orgoliu, infumurare, tendinta de a fi in centrul atentiei. Ei sunt putin simpatizati de colegi si adesea ignorati.
Pot fi insa si copii alinatati hipersensibili, emotivi, timizi excesiv. Din supraprotectia parinrilor a rezultat starea de neincredere in fortele proprii, un comportament lipsit de initiative.

Cum sa educati copilul rasfatat
Stabilirea unor limite si implicarea micutilor in treburile casnice sunt masuri pe care un parinte trebuie sa le ia in cresterea propriei odrasle.
Nimeni nu isi doreste sa creasca un copil rasfatat, dar atingerea acestui tel este de cele mai multe ori extrem de greu. Atat mamele, cat si tatii din dragoste pentru propriii copii incearca sa le ofere acestora tot ce este mai bun, dar exagerarea acestui comportament poate fi cauza aparitiei "sindromului copilului rasfatat".
De multe ori, parintii favorizeaza instalarea acestui sindrom, deoarece devin anxiosi la gandul ca isi pot dezamagi progenitura daca refuza sa ii faca pe plac.

Ei se gandesc ca, in momentul in care ii refuza pe cei mici, ii vor face pe acestia sa se simta nefericiti si privati de anumite lucruri. Insa nu se poate vorbi despre vina exclusiva a parintilor.

"Fiecare copil trece prin perioada lui «nu», moment in care devine foarte irascibil si isi doreste sa faca lucrurile numai cum vrea el, fara a asculta niciun alt sfat. Este o faza trecatoare al carui apogeu este in jurul varstei de trei ani", a explicat psihologul scolar Elena Leonte.
Potrivit specialistului, a-i invata pe copii cum sa-si gestioneze frustrarile, cat si ideea ca in viata lucrurile nu se petrec numai cum isi doresc ei ii ajuta sa se dezvolte si sa accepte mai bine deza­magirile. Stabilirea unor limite rezonabile si constante il ajuta pe micut sa se transforme intr-o persoana responsabila.

Sapte sfaturi pentru parinti
1. Invatati sa-i spuneti "nu" micutului. Este de datoria parintelui sa-i explice copilului ca nu ii este totul permis.
2. Copiii au nevoie ca parintii sa le stabileasca limite constante. Ei se simt mult mai iubiti si protejati atunci cand parintii sunt fermi in deciziile luate. Trebuie evitata sub orice pret ipostaza in care copiii simt ca ei detin intreaga putere, parintii fiind prea slabi in mentinerea unei pozitii.
3. Pregatiti-va sa aveti parte de certuri cu copilul rasfatat. Nu va im­pacientati daca micutii incep sa planga si sa se revolte cand situatia nu merge dupa cum vor ei. Asteptati sa se linisteasca dupa criza de nervi, incercati sa vorbiti cu el si sa-l faceti sa inteleaga.
4. Indepartati tenta­tiile. Evitati lucrurile care ii plac si despre care stie ca nu are voie sa le aiba.
5. Puneti-i la treaba. Ajutati-i pe micuti sa mun­ceasca pentru ce isi doresc. Impartiti treburile casnice intre toti membrii familiei. In acest fel vor invata ce inseamna sa fii responsabil. Laudati-i atunci cand respecta regulile impuse in casa.
6. Nu ii recompensati facandu-le toate capriciile. In schimb, realizati intr-un colt al casei (cat mai vizibil, pentru a putea fi vazut de toti cei care intra in casa), un tablou pe care sa lipiti cate o figurina frumoasa ori de cate ori copilul face un lucru bun si o fata trista de fiecare data cand face ceva rau. La sfarsitul lunii faceti un calcul al fetelor triste si vesele si in functie de rezultat faceti-i un mic cadou sau, dimpotriva, privati-l de un lucru dorit.
7. In momentul in care copilul incepe sa tipe, cerand ca lucrurile sa fie facute cum vrea el, lasati-l singur in camera lui timp de cinci minute. Dupa acest timp, copilul va fi mult mai calm, iar parintele isi va arata autoritatea.