Creativitatea este capacitatea specific umană care se caracterizează prin transformarea deliberată a mediului de către om, într-o modalitate anticipată. Lumea se îmbogăţeşte permanent cu obiecte materiale sau spirituale (cunoştinţe), care-şi au originea în „mintea” omului, cu lucruri făcute de „mâna” omului în activitatea lui de creaţie, creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minţii creative între idei sau concepte existente (Dicţionarul Enciclopedic, 1993, p. 120). Deci creativitatea este un fenomen foarte complex, care poate fi regăsit în diferite contexte, cum ar fi economie, istorie, psihologie, literatură şi multe alte domenii. Conform teoriei lingvistice a lui Noam Chomsky, „creativitatea este abilitatea vorbitorului de a crea şi de a înţelege un număr infinit de enunţuri noi, pe care nu le-a auzit înainte, şi pe care nu le poate lista în totalitate” (Jean-Pierre Robert: Dictionnaire pratique de didactique du FLE, 2 e édition revue et augmentée, prise en compte détaillée du Cadre européen commun de référence pour les langues, Paris, 2007, p. 54). Această definiţie a creativităţii reprezintă competenţa umană de a produce o varietate de acte de vorbire. Timp îndelungat, creativitatea nu se admitea în procesul de predare-învăţare a limbilor străine, metodele pentru începători se limitau la exerciţii de repetare sau exerciţii care permiteau un singur răspuns corect. Acest mod de a învăţa o limbă străină a fost în contradicţie cu nevoile şi obiective reale ale elevilor. Metodologia tradiţională propunea un model „imitativ” de învăţare, care nu admitea nicio variaţie creativă a elevului (Marc Sygalski: La créativité en didactique des langues, février 2008, p. 1).
Creativitatea în contextul învăţării unei limbi străine este modul de utilizare a resurselor acestei limbi şi de a produce texte cu un anumit obiectiv. Acte de comunicare apar cel mai adesea în situaţii spontane. Ca urmare, repetarea permanentă a expresiilor concrete sau a celor pregătite din timp limitează asimilarea cu succes a unei limbi străine. CECR, Cadrul European Comun de Referinţă vizând Limbile Străine, a declarat că „utilizarea unei limbi străine pentru realizarea unui joc sau în scopuri creative deseori joacă un rol important în asimilarea şi perfecţionarea acesteia, cu toate că nu face parte din domeniul educaţional” (Jean-Pierre Robert: Dictionnaire pratique de didactique du FLE, 2e édition revue et augmentée, prise en compte détaillée du Cadre européen commun de référence pour les langues, Paris, 2007, p. 55), iar scenele autentice din viaţa de zi cu zi din contră, sunt mult mai „deschise” situaţiilor problematice, spontane şi comunicative şi se califică bine în învăţarea unei limbi străine (Armin Volkmar Wernsing: Kreativität im Französischunterricht. Handeln durch Texte, Berlin, 1995, pp. 62-63).
Din 1970 s-a propus să se introducă la toate nivelurile de predare a limbii franceze ca limbă străină tehnici creative în producerea orală şi scrisă. Aceste metode au ca scop integrarea în procesul de predare-învăţare a motivaţiei şi a resurselor de invenţie ale elevilor. Instituţia de învăţământ poate deveni un promotor al aptitudinilor creative atunci când asigură anumite condiţii: democratizarea relaţiei profesor-elev prin participarea elevului la procesul instructiv-educativ; revizuirea programelor şcolare; implementarea acelor discipline care vizează stimularea creativităţii şi evitarea supraîncărcării; promovarea unor metode noi, de exemplu învăţarea prin descoperire (https://liceul tudorvladimirescu.wikispaces.com/file/view/S2_Onu_creativitate_lucrare.doc+creativitatea+este+dispozitia+de+a+inventa+care+exista+in+starea+potentiala&cd=1&hl=ru&ct=clnk&gl=md). Atunci când elevii sunt implicaţi în procesul învăţării creative, se poate dobândi un rezultat mai eficient şi mai consistent, deoarece creativitatea contribuie la autoeducaţia personalităţii. Se formează aşa calităţi ca: autoobservarea, autoanaliza, autoaprecierea, probarea de sine, aptitudinile raţionale de reglare a comportării în raport cu regulile, cerinţele morale de comportare, responsabilitatea faţă de alţi oameni şi societate, sentimentul autocriticii, nemulţumirea de sine însuşi etc. Toate acestea contribuie la formarea priceperilor de autocunoaştere a posibilităţilor sale, limitele acestor posibilităţi, interesele şi necesităţile. Formarea priceperii de autocunoaştere reprezintă baza formării personalităţii creative. Însă elevii trebuie să fie îndrumaţi să dobândească o gândire independentă, de grup, tolerantă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul lor de rezolvare şi posibilitatea de a critica constructiv, profesorul însuşi trebuie să fie creativ şi „dornic de aventură”.
Trăsăturile procesuale de caracter general ale activităţii creative evidenţiate în literatura psihopedagogică sunt următoarele: folosirea independentă a cunoştinţelor şi priceperilor dobândite la orele de limbă străină (elementele lexicale, gramatice, semantice) în situaţii noi, nestandarde; desemnarea problemelor noi în situaţii cunoscute; vederea a noi funcţii a obiectelor; îmbinarea de sine stătătoare a mijloacelor cunoscute de activitate în altele noi; distingerea căilor noi (alternative) de rezolvare a problemelor; determinarea unor mijloace principiale noi de rezolvare a problemelor; evidenţierea în mod simplu a structurii obiectelor (M.N. Skatkin, I.I. Lerner, Z.I. Calmicov, T. Kun , V.N. Puskin, A.M. Kocerghin, A.M. Korsunov, O.K. Tihomirov).
Sistemul problemelor şi sarcinilor problematizate trebuie să răspundă la următoarele deziderate: toate sarcinile cu caracter de problemă trebuie să reflecte ideile principale ale materiei de studiu, îndeosebi cele transdisciplinare; să oglindească aspectul teoretic şi practic al principalelor fenomene sociale, care determină tendinţele de dezvoltare ale societăţii din punct de vedere economic, moral, cultural, ecologic, politic etc.; să se respecte neapărat principiul corelării dintre obiectele de studiu şi corelării fenomenelor şi proceselor din natură şi societate; pe parcursul trecerii de la sarcina mai uşoară la alta mai complexă, mai dificilă, trebuie neapărat să se ţină cont de capacităţile şi posibilităţile individuale ale fiecărui copil sau ale unui grup de copii; sarcinile cu caracter de problemă urmează să fie de diferite tipuri, în corespundere cu felurile de activitate socială: cu caracter intelectual şi practic, morale, ecologice, de muncă, estetice, politice etc. şi integral se îmbină în sine. Aceste trăsături generale ale gândirii creatoare ca regulă se manifestă şi se dezvoltă în cadrul folosirii de către subiecţii activităţii educaţionale a cunoştinţelor şi priceperilor în situaţii noi, nestandarde (Skatkin, M.N, Problemele didacticii moderne, ediţia 2, 1984, p. 96).
Totuşi, deseori nu este atât de important rezultatul creaţiei, cât faptul că în procesul acesteia are loc dezvoltarea şi formarea personalităţii gânditoare. Însă pentru ca să fie înregistrat un progres este necesar ca elevul să parcurgă anumite etape:
Etapa formativă – presupune existenţa unor noi condiţii şi adaptarea la ele.
Etapa normativă – are drept scop integrarea fiecărui elev într-un grup (a nu se considera diferit, aparte) deoarece colegii exercită influenţă şi cineva poate fi complexat din cauza diferenţelor.
Etapa interogativă – în care elevul îşi dezvoltă un simţ al mândriei pentru unicitatea sa şi o încredere mai mare în eul său.
Etapa transformaţională – în acest punct individul realizează că pentru a evolua, trebuie să se schimbe şi schimbarea trebuie să fie majoră. La aceasta etapă individul îşi face drum înainte sau regresează literalmente. Este vorba de o „transformare” (http://www.referatele. com/referate/psihologie/online1/Conditiile-psiho-pedagogice-de-dezvoltare-a-capacitatilor-creative-la-varsta-prescolaramare—formar).
Astfel, creativitatea ocupă un loc de cinste în sistemul de educaţie, obiectivul de bază fiind acela de a furniza copiilor fundamentul în ceea ce priveşte nevoile esenţiale funcţionării eficiente în lumea modernă, şi în acest sens nimic nu este mai important decât iniţierea în arta de a gândi critic. Respectul de sine înseamnă încredere în capacitatea de a depăşi provocările vieţii, şi atunci avem nevoie să ne folosim mintea.
Actualitatea acestei teme este validată prin faptul că creativitatea în procesul învăţării unei limbi străine contribuie la formarea priceperilor de autocunoaştere, de cunoaştere a posibilităţilor sale, limitele acestor posibilităţi, interesele şi necesităţile, iar formarea priceperii de autocunoaştere reprezintă baza formării personalităţii creative.
Prof. Cristina STAN,
Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, Ploieşti, jud. Prahova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu