Pledoarie pentru lectura

Lumea se schimbă cu o rapiditate extraordinară, mass-media pătrunde în viaţa fiecăruia dintre noi, copleşindu-ne prin informaţie, comunicaţia este rapidă, prin telefon, internet sau fax. În asemenea con­di­ţii, nu este chiar de mirare când unii dintre elevi, şi nu numai, se întreabă la ce bun o oră de limba şi literatura română, un das­căl care predă aceeaşi gramatică cu nor­me rigide, un profesor care să-i trimită să ci­tească pe Eminescu, Creangă, Sa­do­vea­nu sau Preda, torturându-i 50 de minu­te cu lucruri care, aparent, s-ar putea să nu le folosească niciodată.

Răspunsul nu este simplu, căci activitatea de educaţie a profesorului de limbă şi literatură română este un factor de gân­dire şi de simţire, de modelare a sufletului şi pe lângă achiziţiile din programa şco­la­ră, manuale şi cărţi, elevul este ajutat de pro­fesor să-şi formeze comportamente noi, adecvate pentru manifestarea creati­vi­tăţii, iniţiativei şi complexităţii personalităţii sale, pentru ca tânărul educat să devină un reper al comunităţii căreia îi aparţine.
Cred că progresul şcolar este determinat de ce face, cum face profesorul de limbă şi literatură română şi, bineînţeles, de ce vor şti să facă elevii săi. Profesorului îi revine sarcina dificilă de a forma la elevi, în primul rând, deprinderea de a citi, pentru că lectura este singura cale de adaptare, oferind posibilitatea de dezvoltare interioară şi spirituală.
Învăţarea limbii şi literaturii române în şcoală este o cale importantă de formare şi autoperfecţionare, stimulând memoria, ima­ginaţia, gândirea. Lectura înseamnă ex­plo­rarea unui univers nou, confruntarea de idei, modele de urmat, repere, asu­ma­rea de atitudini.

În învăţământul primar şi gimnazial, lectura în clasă este foarte importantă de­oa­re­ce prin ea se realizează atât dobândirea unei experienţe psihointelectuale, cât şi educaţia şi instrucţia elevilor. Aceştia vor în­ţe­lege că lectura este un act esenţial al exis­tenţei şi realizării operei literare, ca re­zul­­tat al coparticipării cititorului la semnificaţia mesajului artistic încorporat în operă.
Actul lecturii are la bază un fond cultu­ral, emoţional şi comportamental, care di­fe­ră de la un receptor la altul, ceea ce Pre­supune o pregătire a elevului pentru a re­cepta textul literar.profesorul trebuie să-l atragă, să-i cultive gustul pentru lectură, prezentând verbul „a citi“ ca pe un act cultural obligatoriu, de educaţie ce se des­fă­şoa­ră într-o perioadă îndelungată de timp, bprin abordarea unor texte diverse.

Obligativitatea, superficialitatea, re­nun­ţarea, modul de a gândi de tipul „astazi nu mai citeşte nimeni“, sunt atitudini aculturale, ne­pe­dagogice, care fac ca relaţia profesor-literatură-elev să se transforme într-o convenienţă, cu un efect negativ asupra celui din urmă.
Receptarea textului literar înseamnă şi predarea normelor ortoepice şi orto­gra­fi­ce ale limbii române, acestea aflându-se în raport de reciprocitate, în sensul că orto­gra­fia fixează grafic ortoepia sau că ima­ginea scrisă a cuvântului, corectitudinea lui influenţează stilul. Profesorul de limbă şi literatură română trebuie să analizeze textul împreună cu elevii printr-o confruntare a greşelii cu norma, prin fixarea variantei co­rec­te cu ajutorul unor exemple adecvate de cunoaştere, caracterizare, grupare, mo­rivare, disociere, în scopul formării de­prin­derilor corecte.
Studierea limbii şi literaturii române în şcoală oferă posibilitatea de a solicita or­to­grafia şi ortoepia în interpretarea operei literare, în multe cazuri acestea determi­nând stilul şi individualizarea unor perso­naje sau relevând intenţionalitatea scriitorului de a exprima o idee, un anumit mesaj. Lectura este una dintre căile importante de formare, îmbogăţire şi de nuanţare a vo­cabularului elevilor, de aceea profesorului de limbă şi literatură română îi re­vi­ne obligaţia de a cunoaşte ce şi cât citesc elevii, de a orienta lectura acestora. Pro­gra­ma oferă posibilitatea stabilirii unei bi­blio­­grafii obligatorii, de referinţă, pe care elevii trebuie să o parcurgă pentru a-şi forma o cultură generală, pentru a-şi educa gustul şi simţul estetic. În cadrul orei de literatură, profesorul are posibilitatea de a analiza textele literare într-o discuţie li­beră, necoercitivă, dezvoltând la elevi sim­ţul de observaţie şi analiză, stabilind eta­pe şi niveluri de lectură ale înţelegerii unui text, vocabularul necesar exprimării ob­servaţiilor, punctelor de vedere. Pro­fe­so­rul de limbă şi literatură română trebuie să urmărească, pe termen lung, prin obiective educaţionale concrete, formarea deprinderilor, a instrumentelor de lucru.

Sunt convinsă că ora de limbă română în­seamnă comunicare literară, presupu­nând un om şi o carte. Cartea nu este un spa­ţiu sec, închis, ci o lume spirituală, o punte între autor şi cititor. Lectura nu este nu­mai un act de manifestare a operei, ci şi un proces de valorificare. Credinţa mea este că literatura nu se predă ca o îm­păr­ţi­re a materiei pe secvenţe ordonate, ea pre­supune, în primul rând, lectură. Cul­ti­va­rea deprinderii de a citi trebuie să ajungă până într-acolo încât lectura trebuie să ajungă o necesitate cotidiană, de aceea trebuie încurajat în a citi cât mai divers, în a-şi exprima opiniile. Eşecul în cazul literaturii înseamnă semialfabetizare, ignoranţă, căci lectura nu poate fi înlocuită nici de internet, nici de film, presă, radio sau televiziune.
De ce pledez pentru calitatea şi eficienţa orelor de limba şi literatura română şi pentru lectură? Tocmai pentru că nu vreau ca generaţiile următoare să fie ignorante, pentru că vreau ca tinerii de mâine să fie comunicativi şi înţelegători, bogaţi spiritual şi capabili să se integreze în societate.

prof. Stan Cristina
Şcoala Gimnaziăla
Bâsca-Chiojdului, jud. Buzău

 http://www.scoalaromaneasca.ro/Opinii/2012-10/Pledoarie-pentru-lectura