Competența managerială este dată de abilitatea cu care sunt vehiculate cunoștințele, tehnicile și metodele manageriale. Acestea, corelate cu temperamentul, aptitudinile și calitățile fiecăruia, determină tipurile și stilurile manageriale.
Studiind profund activitatea unui grup de manageri, Henry Mintzberg a identificat zece roluri diferite pentru managerul școlar, care cuprind toate activitățile acestuiai. Studiul lui Mintzberg asupra activității manageriale este considerat unul dintre cele mai reprezentative în acest domeniuii. Rolurile manageriale identificate sunt relaționate între ele. Acestea se centrează pe necesitatea luării deciziilor, a vehiculării informațiilor relevante și a unor contacte interpersonale puternice, astfel: roluri interpersonale, roluri informaționale și roluri decizionale.
Teoria lui Mintzberg asupra rolurilor manageriale poate fi caracterizată succint astfel:
a) are un potențial mai mare de operaționalizare decât teoriile anterioare, atât prin comprimarea unor funcții de conducere, c@t și prin definirea lor mai precisă;
b) deși elaborate din perspectivă managerială – ca răspuns, apreciem noi, la presiunile și necesitățile de optimizare a practicii de conducere –, teoria recunoaște importanța funcțiilor psihologice (interpersonale) ale conducătorului, Mintzberg preluând unele funcții propuse de Krech și colaboratorilor săi;
c) dacă în teoria funcțiilor conducerii liderul era definit printr-un întreg ansamblu de funcții propuse, aici liderul este privit aproape restrictiv – doar o funcție –, Mintzberg delimitând clar comportamentul managerial de cel de leadershipiii.
Managerului lui Mintzberg a fost criticat însă vehement de unii teoreticieni ai managementului, în sensul că acest tip de conducător poate fi mai orientat spre acțiune decât spre gândire și reflecție, mai degrabă reacționează decât inițiază, răspunde, nu planifică, pune un accent prea mare pe problemele imediate concrete și specifice în detrimentul unei viziuni de sinteză și perspectivăiv.
În timp ce competența decizională este reglementată strict, prin acte normative (în care uneori se precizează și ce anume poate delega un manager unor manageri din subordinea sa), competența profesională este abordată mai ales în tratate și manuale de profil și numai rareori în regulamente.
Un manager școlar trebuie să aibă, după opinia noastră, următoarele competențe și capacități:
– Competență juridică, ce presupune capacitatea de cunoaștere, interpretare și aplicare a legislației generale și specifice la situațiile particulare ale activități cotidiene.
– Competență psihopedagogică și sociologică, constând în:
– capacitatea de a cunoaște și a lua în considerare particularitățile de vârstă și individuale ale membrilor comunității educative;
– capacitatea de a orienta, îndruma, controla și evalua procesul de învățământ;
– capacitatea de a crea și menține un climat adecvat.
– Competență economico-financiară și administrativ-gospodărească, vizând:
– capacitatea de a gestiona fondurile materiale și bănești ale instituției;
– capacitatea de administrare și gospodărire a spațiilor, terenurilor, mobilierului și echipamentelor etc.
– Competență managerială (generală și educațională), care presupune: stabilirea de scopuri și obiective pertinente și de strategii adecvate îndeplinirii lor, planificare și programare, asumarea de răspunderi, capacitatea de a (se) informa, de a comunica și negocia, de a soluționa conflictele, de a decide și de a rezolva probleme, de a evalua.
– Competență culturală, concretizată în capacitatea de a-și lărgi permanent orizontul de cultură și cunoaștere, de a folosi, în exercitarea atribuțiilor sale manageriale, cunoștințe acumulate din domeniul culturii generale, ca o premisă pentru creșterea eficienței actelor de conducere.
– Competență social-morală, care constă în capacitatea de integrare a comunității educative în societate, ca și în capacitatea sa de a fi un model comportamental ireproșabil.
Fig. 10. Statusul și rolul managerului școlar
Sursa: Suport de curs. Formare de consilieri și asistenți suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a învățământului preuniversitar, p. 27v
Autoritatea managerială reprezintă ansamblul de competențe profesionale și manageriale corelate cu trăsăturile de caracter, care sunt exercitate într-un cadru de legitimitate de o persoană, caracterizând-o. Autoritatea este de două tipuri: formală, conferită de statutul socio-profesional, și cea funcțională, conferită de competențe. Triada competență – autoritate – responsabilitate reprezintă motorul, inima procesului managerial și, în același timp, un puternic factor de autocontrol, deoarece managerul știe în ce limite își poate exercita autoritatea și în ce limite își poate manifesta responsabilitatea, în funcție de competența managerialăvi.
Responsabilitatea managerială reprezintă o formă de conștientizare și autocontrol în exercitarea funcțiilor manageriale, fiind un act de maximă angajare profesională, managerială și morală.
Un instrument important în asigurarea concordanței între competență și performanță îl reprezintă rezultatele practice obținute. Școala trebuie privită ca o organizație care își desfășoară activitatea de educație și formare într-o piață concurențială a ofertei de servicii. Competitivitatea ei constă în capacitatea și viteza de adaptare la nevoile mediului său economico-social. Produsele oferite de aceasta pe piață sunt competențele. Serviciile prestate de o școală pot fi considerate de „calitate” numai în măsura în care produsele și procesele sale satisfac necesitățile, cerințele și așteptările clienților (firme, organizații, elevi) și ale partenerilor (statul, comunitatea, administrația publică locală, părinții)viii.
În baza celor expuse mai sus, se reliefează tot mai clar necesitatea formării competențelor-cheie manageriale. Competențele-cheie vizează capacitatea managerului de a activa eficient; capacitatea de a lua decizii și de a aprecia eficiența lor; capacitatea de a rezolva problemele actuale ale școlii etc. Este important să ținem cont de faptul că cotidianul impune managerului să posede competențe de recunoaștere și explicare a unor probleme concrete; pentru aplicarea unor tehnici și strategii moderne; pentru colaborarea cu publicul în norme etice și evaluare a acțiunilor personale și, nu în ultimul rând, îndeplinirea rolului de cetățean; competențe în structurile administrative; competențe în luarea deciziilor.
Sfera de activitate managerială este diferită în dependență de activitățile și obiectivele realizate pe plan intern (de coordonare, de organizare, de planificare, de decizie, gestiune financiară, dezvoltarea resurselor umane etc.) și pe plan extern (de parteneriat cu părinții, cu autoritățile publice locale, cu agenții economici și alte structuri ale societății).
Managerii școlari ar trebui să demonstreze în practica zilnică un șir de cunoștințe (a ști, a afla, a fi informat etc.), abilități cognitive, de relaționare, de comunicare (a distinge, a înregistra, a reactualiza, a prezenta, a decide, a analiza, a adapta, a aplica, a clasifica, a ordona, a rezolva, a proiecta etc.) și comportamente (activism, cooperare, convingere, compromis, negociere, mediere, exigență, flexibilitate, spirit critic, motivație, punctualitate, responsabilitate etc.).
Succesul managerului din învățământ depinde de capacitatea de a orienta, organiza, îndruma și motiva colaboratorii, subalternii pentru realizarea optimă a obiectivelor propuse. Specific școlii este faptul că managerul conduce două mari categorii de oameni, respectiv elevi și cadre didactice. Aceasta presupune pentru manager o adoptare permanentă a principiilor managementului, a stilului de conducere, a capacității de înțelegere etc., în funcție de segmentul la care se referă problemele școlii. Pentru aceasta este nevoie de cultură managerială, de profesionalizare managerială, de abordare interdisciplinară a teoriei și practicii manageriale, de considerare a managementului și ca știință, și ca artă, măiestrieix.
În ceea ce privește relația performanță – competență, există un sistem de management al competențelor bazat pe performanță. Aplicarea acestui sistem conduce spre atingerea viziunii, misiunii și obiectivelor organizației, fenomen posibil datorită creșterii valorii resurselor umane prin augmentarea competențelor distincte și unice ale acestuia. Îmbogățirea capitalului uman optimizează alte resurse organizaționale, acesta funcționând ca o pârghie pentru actualele puncte tari ale organizațieix.
Practica demonstrează indubitabil că performanța, realizarea de calitate superioară a obiectivelor unei acțiuni, nu este posibilă decât la un nivel ridicat, corespunzător, de competență. Când nivelul de competență este scăzut, și performanța este scăzută (redusă).
Dar sunt situații frecvente când nivelul de competență este ridicat, dar rezultatele practice (performanța) sunt totuși scăzute. Acest fenomen este mai pregnant și semnificativ în cazul managerilor care, prin performanțele lor scăzute, generează pierderi importante de capacități (materiale, informaționale și umane). În astfel de cazuri, ceva nu „merge”, adică nu este în regulă în sistemul organizațional și de management, care necesită diagnosticare prin consultanță și stabilirea măsurilor corective prin intervenții din afară. Alteori, definirea postului și profilul managerului, respectiv evaluarea competenței sunt greșite sau nerelevante.
Pentru școală, a fi performantă înseamnă:
rezultate școlare bune și foarte bune,
rezultate sociale (integrare socială a absolvenților, procentaj de reușită la admiteri),
material curricular, mijloace de învățământ,
programe de educație socială.
Funcția managerială reprezintă o activitate profesională practică, pentru exercitarea căreia sunt necesare cunoștințe și abilități specifice, tehnice și relaționale. În raport cu alte funcții și profesii, funcția managerială are două caracteristici: se exercită și asupra altor persoane, deci nu este o profesie solitară; se învață atât în școală, cât mai ales în practica profesională.
Auto-formarea managerului este esențială pentru dezvoltarea organizației. Este calea spre performanța organizației. Pe măsură ce managerii muncesc spre a deveni eficienți, ei ridică nivelul de performanță al întregii organizații. În condițiile actuale, organizația depinde, pentru funcționarea și supraviețuirea ei, de eficiența cu care este pilotată, de performanța și rezultatele manageriale. Dar eficiența managerială poate fi obținută numai cu un anumit nivel de cunoaștere.
Obținerea și stăpânirea unui anumit nivel de cunoaștere se realizează atât prin acumulare de informații, prin studiu, prin învățare, cât și prin acumulare de experiență practică. Managementul are în prezent un contur precis, iar știința și arta managementului poate fi învățată de oricine, dar să aibă și înclinații înnăscute pentru a aplica tot ce învață.
i Mintzber, H. (1973), The nature of managerial work, Harper&Row, New York
ii Cole, G.A. (1995), Organizational behavior, DP Publications, Londra
iii Avram, Eugen și Cooper, Cary L. (2008), Psihologie organizațional-managerială. Tendințe actuale, Editura Polirom, București, pp. 92-93
iv Daintry, P.H. și Anderson, M. (1996), The capable executive, Macmilan, Londra
v ***(2008), Suport de curs. Formare de consilieri și asistenți suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a învățământului preuniversitar, p. 27
vi Toca, Ioan (2008), Management educațional, Editura Didactică și Pedagogică, București, p. 83
vii Salade, D. (1990), Competență, performanță, competiție, în Revista de pedagogie, pp. 17-20
viii Puchin, Alina Elena (2011), Calitatea în învățământ și educație: perspectiva managementului economic, Teză de doctorat, București
ix Niculescu, Maria (2007), Competențe manageriale – modalități de abordare, apărut în Revista de Cercetare în Științele Educației, Timișoara, disponibil la: http://www.rcsedu.info x Kandula, S., R. (2006), Performance Management: Strategies, Interventions, Drivers, PHI Learning, p. 240
Prof. dr. Cristina STAN,
Școala Gimnazială Grigore Moisil, Ploiești, jud. Prahova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu